PERICOLUL ASCUNS: AFLAȚI ADEVĂRUL GROAZNIC DESPRE MICOZĂ, ÎNAINTE DE VI SE TĂIA UNGHIILE!
deschide
Vă salut, mă numesc Alexandru. În urmă cu trei ani am devenit JERTFA, unei boli, care la prima vedere pare atât de inofensivă, ca și micoza unghiilor! La noi nu se vorbește deschis despre asemenea lucruri, dar eu vreau ca despre istoria mea groaznică să afle cât mai mulți oameni, pentru ca să poată să evite o asemenea experiență neplăcută.
Vreau să încep această discuție serioasă cu o statistică serioasă:
Mai mult de 65 % de persoane sunt inficate cu o formă ușoară de micoză a unghiilor și nici măcar nu suspectează despre aceasta!
Cu atât mai mult, nu suspectează despre consecințele, cu care se pot întâlni. Dar dânsele, vă rog să mă credeți din experiența mea, dânsele sunt GROAZNICE.

Piciorul meu după ”lecuirea” cu unguentele farmaceutice
TOTUL A ÎNCEPUT AȘA DE INOFENSIV, CĂ EU NU AM ACORDAT NICI O IMPORTANȚĂ!
În general orice infecție micotică poate să iasă în evidență orice dată. Stresul, ori picioarele ude, sau a căzut imunitatea. În orice caz așa a și fost, eu am suferit de Infecție Respiratrie Virală Acută, iar după o săptămână am început să observ simptomele neplăcute.
- - tălpile au început să mă mânânce, în mod special, când mi le udam;
- - pielea a început să se descuameze;
- - a apărut mirosul neplăcut puternic (cu toate că niciodată nu am avut probleme cu aceasta);
- - ungia degetului mare a piciorului a început să îngălbenească, iar în jurul dânsei a început să doară.
DACĂ MĂCAR O DATĂ AȚI OBSERVAT LA DUMNEAVOASTRĂ ASEMENEA SIMPTOME, NU CĂUTAȚI JUSTIFICĂRI - ÎN 95% DIN CAZURI ACEASTA ETE O MICOZĂ, ȘI DUMNEAVOASTRĂ TREBUIE DEJA SĂ VĂ ALARMAȚI!
Soția nu s-a alarmat ci pur și simplu mi-a uns picioarele cu unguent salicilic.
”Bunicile noastre s-au tratat așa, poate că și ție îți va trece!”
Chiar acest ”poate” la mine nu a mers, și după o perioadă de timp eu am fost obligat să alerg la medici, unde mi-au smuls toată unghia din rădăcină.

Credeți, că aceasta m-a ajutat?
După un an de zile, când unghia efectiv a crescut, MICOZA A REÎNCEPUT CU O PUTERE ȘI MAI MARE!

Unghiile mele s-au transformat într-o amestecătură groaznică, pe care când o vezi îți vine să urli, ce să mai vorbesc despre cei apropiați mie. Picioarele mele emanau un miros neplăcut groaznic, unghiile se fărâmițau. MEDICII NU MI-AU AJUTAT CU NIMIC - numai mi-au propus din nou să mi-le scoată din nou din rădăcină.
Ce rost are, dacă micoza s-a întors din nou?
Vă spun din prima.
ÎN FARMACII NU EXISTĂ PREPARATE, CARE POT SĂ DISTRUGĂ COMPLET MICOZA.
Ele pur și simplu numai ascund simptomele sau pentru un anumit timp le ”adorm”, dar după o peroadă de timp infecția din începe să progreseze. Eu vă voi descrie adevărul despre acele preparate, care mie mi le-au prescris medicii, pe care am dat o grămadă de bani, dar TOATE ACESTEA NU AU DAT NICI UN REZULTAT.
1 variantă - Preparatele sistematice
Dânsele ”distrug” micoza, dar nimeni nu vă va povesti, cât de repede VI SE VA DISTRUGE FICATUL!
Aceasta poate fi comparat cu OTRAVA ÎMPOTRIVA ȘOBOLANILOR, cu care dumneavoastră vă otrăviți organismul, numai că doza este mai mică.

2-a variantă - Picăturile și lacurile
Eu am considerat, că aceasta este singura ieșire pentru mine, dacă mi-e nu mi-ar fi început ALERGIA GROAZNICĂ. Se pare, că acest fenomen este obișnuit, dat fiind faptul otrăvirea toxică a organismului începe imediat, după ce aplici preparatele antimicotice pe suprafața pielii. Numai că cineva este mai sensibil, cineva nu prea.
Se vorbește, că la majoritatea oamenilor este aceeași reacție ca și la mine, DAR TOTUȘI ACESTE PREPARATE CONTINUĂ SĂ FIE VÂNDUTE!!!
Până am folosit aceste preparate - am luat la prparate antihistamine la recomandarea medicului, iar ca rezultat m-au internat la spital cu o intoxicare puternică). Slavă lui Dumnezeu, m-au salvat la timp, dar cu micoza nu m-au ajutat, mi-au oferit iarăși să încerc metodele populare...
PREPARATELE POPULARE!!! OMULUI, CĂRUIA ÎI PUTREZESC UNGHIILE!!! ACEASTA ESTE MEDICINA SECOLULUI 21

Eu nu am mai putut să rabd, durerea și pur și simplu a doua oară am fost nevoit să-mi smug unghiile.
Credeți, istoria mea - ESTE O EXCEPȚIE DE LA REGULI? În spital eu am văzut o grămadă de oameni cu mâinile și picioarele roase de micoze!!! Indiferent de sex și de vârstă.
Repet - despre această problemă nu se vorbește, și într-adevăr puțini sunt cei, CARE ÎȘI RECUNOAȘTE LA SINE, că el are micoză!!!
În același timp, chiar și cea mai mică mâncărime pe picioare - aceasta este deja UN SEMNAL DE ALARMĂ! Încălțămintea dumneavoastră, papucii dumneavoastră de casă - toate acestea sunt un INCUBATOR pentru înmuțirea infecției!

Repet - micoza numai în unele cazuri poate să fie dobândită. DÂNSA ESTE PREZENTĂ LA FIECARE DINTRE NOI, a rămas doar să așteptăm moment, când dânsa va ieși în evidență ÎN TOATĂ FRUMUSEȚEA DÂNSEI, așa cum s-a întâmplat și cu mine! Și eu sunt sigur 100% - dumneavoastră nu veți fi gata pentru aceasta!
Vă veți întreba, de unde m-am găsit eu așa de deștept și eu le știu pe toate acestea?

Această micoză a unghiilor este prezentă la bebelușul de 2 luni. De unde a apărut? Bineînțeles nu din lipsa de igienă!! Și dumneavoastră cum veți trata bebelușul - veți dizolva preparatele antimicotice în laptele sânilor? Aha, așa v-am și crezut!
EXISTĂ VREO SALVARE?
Eu am înțeles, că în afară de mine în acest necaz NIMENI NU MĂ VA AJUTA. De aceea am intrat pe Internetși am început să studiez, cu ce se tratează micoza în LUMEA CIVILIZATĂ?
Am aflat, că în occident deja demult se folosește UNICUL PREPARAT INOFENSIV împotriva micozei “Cellfood Cream”. Anume dânsul este considerat ca fiind cel mai eficient dintre toate cele existente. În România în mod practic nu se exportează (bineînțeles, că mafia farmaceutică românească a umplut piața cu preparatele sale fără de rost și dăunătoare).
Studiind cu atenție feedback-urile, cercetările și opinia experților, eu am tras concluzia, că acest preparat are acțiuni multiple:

- - înlătură toate speciile periculoase de micoze infecțioase;
- - înlătură mâncărimea, simptomele dureroase și iritarea;
- - dezinfică 100%;
- - localizează porțiunile inflamate (datorită acesteia micoza nu se răspândește);
- - regenerează celulele, care sunt distruse de infecție;
- - înlătură mirosul neplăcut, care este cauzat de bacterii;
- - pielea obține umiditatea necesară, dânsei îi este mai simplu să lupte împotriva infecției;
TOTUL DESPRE PREPARATUL “Cellfood Cream” DUMNEAVOASTRĂ O PUTEȚI AFLA DE AICI >>>
Componența cremei împotriva micozei Celfood Cream m-a impresionat foarte mult.
Nici unul dintre componentele sale nu cauzează efecte secundare! De aceea poate fi folosită de persoanele de orice vârstăși la orice stadiu a infecției.
Micoza unghiilor - este un caz particular a folosirii cremei Celfood Cream. În afară de aceasta preparatul se potrivește pentru tratarea a majoritatea infecțiilor micotice cunoscute, spre exemplu a chelbei.
Eu m-am grăbit să îmi comand și mie acest preparat. L-am găsit, Mulțumită lui Dumnezeu la furnizorul oficial în România și deja după două zile coletul deja a fost în mâinile mele.
Am început tratamentul activ a infecției micotice delsate. Cellfood Cream este Ccea mai adevărată salvare a mea! Nu știu, cât aș mai fi suferit, dacă eu la timp nu aș fi găsit acest preparat. Eu am resimțit o ușurare deja după două-trei zile, iar după o lună infecția mea micotică delăsată pe deplin a încetat să mă deranjeze PE DEPLIN. DE PRIMA DATĂ DUPĂ 2,5 ANI!
Pentru prima dată după mult timp, eu am observat, că a început să-mi crească unghia netedă, curată, sănătoasă!

De aceea TUTUROR, CĂRORA S-AU CIOCNIT CU ASEMENEA GROAZĂ, pe care am avut-o și eu, le recomand:
NU PIERDEȚI TIMPUL CU TRATAMENTE INUTILE! Și nu așteptați, până infecția va trece în stadiul delăsat și singura ieșire din situație va fi eliminarea completă a unghiei.
PENTRU TRATAMENT, sau pentru profilaxia micozei (iar dânsa este cel mai bine să fie prevenită), vă las coordonatele furnizorului, de la care în mod direct eu am comandat “Cellfood Cream”:
Aveți grijă de dumneavoastră și de sănătatea dumneavoastră!
Sper, că cu ce am putut, cu aceea v-am ajutat!
Comentarii